Am crescut pe vremea „Raposatului” (Ceausescu). Pe atunci, totul era mult mai putin, mai mic, mai gri, mai simplu. Toti ne doream mai mult, mai mare, mai colorat si mai interesant. Adica...parintii nostri isi doreau asta, fiindca, pentru noi, copiii, nu exista termen de comparatie. Pentru noi, ce era, era, si atat. Doar pentru cei care traisera intr-o vreme diferita exista certitudinea ca se poate si altfel. Si ne povesteau si noua, iar ce auzeam de la ei ni se pareau istorii despre o lumea magica, disparuta, precum Atlantida.
Cu timpul, totul s-a schimbat. Am iesit din timpurile simple, sarace si gri si am ajuns din nou la lumea colorata si interesanta pe care parintii o traisera, dar ....
nu ne-am oprit acolo! Toata lumea a luat-o inainte cu mare viteza. Din ce in ce mai mare viteza! Daca pentru cei care mai traisera, cat de cat, intr-o lume mai „colorata” a fost o tranzitie mai putin socanta, pentru cei obisnuiti cu acea „simplitate”, a fost de-a dreptul halucinant. Si acum imi amintesc ce fericita eram, cand primeam guma de mestecat cu surprize, ciocolata cu diferite arome, banane sau suc la cutie. Pastram toate ambalajele! :))
Cu timpul, s-au adunat tot mai multe obiecte in viata noastra. S-au adunat tot mai multe obiceiuri, informatii, canale TV, lucruri de facut etc. etc. etc.! Am fost fascinata. Am mers inainte cu lumea, am asimilat din toate, ca un burete, fara prea mare discernamant, am acumulat de toate, lucruri, informatii, la gramada. Am ajuns la un moment in care efectiv nu mai aveam unde sa le pun. Nici lucrurile in casa, nici informatia in cap. Si, la tot pasul, mai aparea cate ceva care „se lauda” ca ma va face mai fericita daca-i ofer adapost in casa mea, plus informatie, ENORM de multa informatie din toate partile. Din TV, din calculator, din telefon, la naiba, cred ca si din toaleta vine ceva informatie! De fapt, da, ca telefonul meu „inteligent” nici acolo nu ma lasa in pace, imi aminteste constiincios ca nush cine nush ce a mai postat pe FaceBook si ca am si 5 emailuri cu linkuri la niste chestii MUST SEE!
Eu, ca de obicei, povestesc despre experientele mele aici, ca doar pe mine ma am ca exemplar de examinat, dar am un feeling cum ca si alte persoane au experimentat momente similare, altfel n-as avea motiv sa scriu (si sa postez) articolul asta.
Normal, informatia e buna, lucrurile sunt bune, abundenta e buna, dar .... s-a cam spart conducta! De la plictiseala am ajuns la creier ultra-turat, zapacit, si corp stresat de atatea si atatea...chestii. Mai mult, mai repede, mai bine, ca altfel ramai prost! Ideea e ca nu am ramas prost, am ajuns prost, de la toata tevatura si incarcatura asta!
Asa, deci. De cativa ani a inceput sa circule (mult mai mult decat inainte) conceptul de minimalism. Oameni care lasa tot si se duc sa traiasca la tara sau in padure. Conceptul de downshifting. Oameni care nu se duc inpadure, dar aleg sa iasa din vartej, sa coboare din trenul asta nebun si sa „mearga pe jos”. Adica sa traiasca in ritmul lor, nu in ritmul nebun al lumii. Am citit si un articol interesant care explica de ce unii oameni de afaceri (Mark Zuckerberg, de exemplu) prefera sa se imbrace in fiecare zi la fel, la munca (isi elibereaza mintea de o decizie pe care trebuie sa o ia, asa ca ii ramane mai multa energie pentru altele). Chiar si femeile au inceput sa adopte ideea asta! Altii prefera sa isi alcatuiasca acelasi meniu in fiecare zi, tot din aceleasi cauze.
Eu nu mi-as fi dat seama, sincera sa fiu, ca se (mai) poate trai si altfel decat in valtoarea informatiei si a gramezii de lucruri de tot felul. Dar (evident, Universul a lucrat spre binele meu) am fost nevoita sa ma mut de cateva ori si destul de repede, la distante mari, adica dintr-o tara in alta. Asa ca a trebuit sa aleg din toate lucrurile pe care le aveam. Prima data am carat tot, cu indarjire (si mult stres). A doua oara, am selectat si am luat cam 2/3. A treia, 1/3 din ce ramasese. Cand am fost nevoita sa selectez, a fost foarte greu si m-am simtit frustrata. Apoi m-am simtit usurata, frustrata doar de faptul ca tot mai aveam de carat dupa mine o gramada de...”hangarale”. Cand am ajuns cu ele la destinatie, am continuat sa le selectez, sa dau/arunc din ele, pana am ramas numai cu lucrurile care ma faceau cu adevarat sa ma simt bine. S-a intamplat ca in momentul acela sa-mi pice in mana si cartea „Magia Ordinii” a japonezei Marie Kondo, care a facut doar sa-mi confirme concluzia la care ajunsesem deja. Ca mai mult de 3 sferturi din tot ce aveam erau rahaturi de care nu doar ca nu aveam nevoie, dar nici nu-mi faceau nici o placere. Le tineam doar pentru ca dadusem bani pe ele si gandindu-ma ca, daca le arunc, a doua zi o sa am nevoie de ele.
Avusesem o perioada in care faceam „compulsive shopping” si cred ca asta a fost obiceiul de care mi-a fost cel mai greu sa scap. Una din problemele omului modern: muncesti mult ca sa faci bani multi, devii stresat, n-ai timp de mare lucru, asa ca, atunci cand aterizezi in magazine (sau intr-un shop online!) iti incarci „rezervorul de placere” cumparandu-ti tot felul de rahaturi pe care n-ai timp sa le folosesti. Si de care, oricum, nu ai nevoie. Nici nu vreau sa intru in amanunte despre felul in care este speculat sindromul asta de catre marile companii!!
La vindecarea de asta m-a ajutat inprimul rand copilul, ca de cand il am pe el n-a mai avut „voie” sa shop-uiesc in pace. Mi-a fost un bun (dar dur) mentor! Pacat ca a trebuit sa trec prin depresie si frustrare ca sa inteleg valoarea lectiilor pe care mi le da el!
OK, pana acum am vorbit despre cum am ajuns sa imbratisez minimalismul in ce priveste posesiunile. Nu zic ca am ajuns vreo hipiota cu doar 100 de lucruri in total, nici nu intentionez asta, dar fata de cate obiecte care nu imi foloseau aveam.. acum pot spune cu mana pe inima ca folosesc 90% si iubesc 99% din ce am!
In unele locuri am citit despre minimalism ca fiind cumva confundat cu sustenabilitatea si cu economia dusa la extrem. Din punctul meu de vedere si economisirea resurselor si sustenabilitatea sunt bune, dar nu sunt acelasi lucru cu minimalismul.
Totusi, chiar dupa ce am facut „lumina” in casa, scapand de lucrurile in plus, am realizat ca, desi ma simteam usurata, aveam inca o stare de stres si de oboseala permanenta, simteam ca sunt mereu in graba, ca nu am timp de nimic. Ma surprind mereu, in momentele in care ma simt coplesita de tot ceea ce se petrece in jurul meu, de cantitatea uriasa de informatie si de stimuli, „calatorind” in trecut, in vremea cand, copil fiind, stateam impreuna cu bunicul, ore intregi, desenand sau mesterind cate ceva), fara ca nimic altceva sa ne deranjeze.
Tanjesc sa pot face numai cate un singur lucru o data, sa ma pot concentra si darui complet unei activitati care sa ma pasioneze, fara ma tem ca ceva ma va intrerupe. Asta e, am acceptat, in sfarsit, ca nu sunt construita pentru a fi „multitasking” (idealul omului modern).
Dupa ce am avut momente cand am fost cat pe ce sa-mi inchid contul de FaceBook si sa ma dezabonez de la toate newsletterurile pe email, sa schimb (si chiar am facut-o, pentru o vreme) smartphone-ul cu un telefon mobil simplu (ne-smart), am inteles ca simt nevoia de minimalism si din punct de vedere informational. Creierasul meu nu mai face fata, desi sunt pasionata de a afla mereu mai mult in domeniile care ma intereseaza. Realizez ca nu cantitatea de informatie m-a obosit, ci viteza cu care vine, in ziua de azi. Nu termin bine de citit un articol, ca apare altul, si altul, si mi se face un talmes-balmes in cap, nimic nu are timp sa se „aseze”, sa inteleg pe deplin. Numiti-ma „neadaptata” la timpurile astea, dar simt ca cerebelul meu e pe cale sa explodeze :)
Am ajuns la concluzia ca pentru mine e mai important sa traiesc momentul prezent, cu mine insami sau cu familia, prietenii (chiar si doar online, sa fiu in stare sa le scriu un email lung sau sa vorbesc o jumatate de ora pe messenger sau la telefon fara sa fiu pe fuga mereu!)
Asa ca acum sunt in plin proces de „dezintoxicare” informationala. N-am inchis FaceBook-ul (doar am deselectat multe din optiunile de notoficari), dar m-am dezabonat de la o gramada de newsletter-uri pe care mereu amanam sa le citesc, mi-am facut ordine in calculator, am sters o gramada de fisiere si de bookmark-uri pe care le salvasem cu gandul ca „nu am timp acum, dar le citesc sigur mai tarziu”. Din telefon am sters vreo 20 de app-uri pe care nu apucam niciodata sa le folosesc dar le vedeam si ma enervam ca nu reusesc! Am facut ordine in hartii si in carti, am scapat de tot ce era mai mult decat pot ...duce.
Am inceput sa meditez cate 10 minute pe zi, ca sa dau cate un „restart” la creierasul meu obosit.
Jur ca ma simt din ce in ce mai libera! Am facut o lista cu lucrurile cele mai importante pentru mine, cu scopul sa ajung sa le fac in fiecare zi si sa reduc la minim ...restul.
Presupun ca, daca pentru mine asta e ce simt in momentul asta, si pentru alti oameni o fi la fel, de aceea se vorbeste atat de minimalism in ultima vreme.
Sunt constienta totusi ca orice pe lumea asta este ciclic, dupa crestere urmeaza scadere si viceversa, si tot asa. Important e sa ne ascultam sufletul si sa facem ceea ce simtim, atunci cand simtim. Totul e sa avem bun simt si sa ne acordam un pic sa ragaz sa...simtim!
