Prima dată când am auzit de Sf. Augustin a fost pe vremea cand Tata Mare cânta "O, du Liebe Augustin, Augustin, Augustin!" si povestea că așa cântau nemții veniți în Câmpulung Muscel, pe vremea celui de-al doilea Război Mondial. Nu mi-era clar dacă nemții cântau asta când mergeau la luptă sau când erau beți, nici nu îmi mai amintesc explicația bunicului, dar parcă, parcă mi-a spus că era vorba de un sfânt si nu de un Fuhrer.
Când am crescut și am ajuns în Mainz (Germania), într-o zi, când mă plimbam prin Orașul Vechi, am văzut Biserica Sf. Augustin, și mi-am amintit de cântecul bunicului.
Apoi când am văzut citatul ăsta: "Iubește, și fă ce vrei" (Sf. Augustin) m-am gândit... "ce sfânt ciudat!?? Păi cum să zică așa ceva? Adică, să te indrăgostești, si apoi să o iei razna? Sau, și mai rău, să iubești așa, fără număr, să faci ce vrei și să nu ții cont de nimic? Adică, Casanova? Mesalina? Păi sfânt e ăsta?" M-am gândit că nu degeaba cântau nemții, beți fiind, cântecul despre el.
Abia după multă vreme și multe cărti citite, mi-a picat fisa.
Omu' avea dreptate, dar uite cât de ușor e să-ti fie greșit interpretate vorbele! El se referea, de fapt, la faptul că, dacă ai o inimă plină de iubire, și ai învățat să nu mai judeci pe nimeni si nimic, privești viața, începând cu tine insuți, cu iubire si respect....apoi, normal ca orice ai face e ceva bun! Normal că poți să faci ce vrei, pentru că sigur n-o sa vrei ceva rău!
Totuși, nu trebuie să ne atașăm de ideea că trebuie să fim atot-iubitori, ca să urmam sfatul Sfântului. Merge si pe cate o bucățica mică din viață :) Acolo unde simți că iubești, dă-i inainte și urmează-ți inima, că dacă e vorba de iubit, ea știe cel mai bine ce e de făcut. Lasă capul să rezolve "temele la matematică"! Acum, mintea mea se razbună și imi pune întrebarea: "Da, și dacă iubești matematica? O să rezolve inima problemele?" Hmmmmm... păi.. cred că nu, da' inima o sa te facă să stai cu burta pe carte până îți intră în cap toate formulele alea, de mult ce le iubești, și deci o să rezolvi problemele ușor. Na, minteo, că ți-am răspuns!
Deci cum spunea Sfântu': Iubește! Și fă ce vrei! Spor la treaba! <3
Pupici prietenoși,
Roxana
