"Tu esti Universul, care se exprimă pe sine în formă umană pentru o perioadă” – spune Eckhart Tolle, în „Un Pământ Nou”. Toate ființele sunt create pentru ca, Conștiința Universală să se cunoască pe sine, să poată experimenta trăiri, sentimente, simțire. Când am întâlnit pentru prima dată conceptul ăsta m-a intrigat, dar, recunosc, n-am priceput nimica. M-am străduit eu un pic să îl înțeleg, dar apoi am trecut cu vederea și am uitat el. Dar cum Dumnezeu are grijă să se țină de capul meu atunci când nu înțeleg ceva, până pricep (El știe de ce!), am întâlnit din nou ideea asta, o data și încă o dată... „We are a way for the Cosmos to know itself”, spune și Carl Sagan. Dumnezeu, Univers, Cosmos, Conștiință Universală, tot aia e. Fiecare îi poate spune cum vrea, în esență referindu-se la Acel lucru care e în toate, care a creat tot și care e infinit, necuprins de înțelegerea noastră, dar din care înțelegerea noastră e parte. Acel Cineva care are grijă de noi toți, de dinăuntru și dinafară, de care nu ne putem deconecta decât aparent (și e tare aiurea pentru noi dacă facem prostia să ignorăm ceea ce suntem cu adevărat!).
Eu meditez câte 10 minute pe zi, pentru că mai mult nu am stare. Dar
încerc să mă țin de practica asta, pentru că e, într-adevăr, miraculoasă. Nu vreau să intru în detalii despre meditație acum (am scris despre ea pe blog) , acum vreau să povestesc cum m-a făcut meditația să pricep ceva ce nu pricepeam.
Cred în cristaloterapie, am o sfera din onyx verde care simbolizeaza si echilibrul (printre altele) și pentru că simt că de echilibru am nevoie la momentul ăsta în viața mea, îmi place să o țin în mână atunci când meditez. Ținând sfera aceea în mână și relaxându-mă, m-am trezit imaginându-mă ca fiind uriașă și ținând în mână Pământul (sfera mea seamănă bine cu o planetă). Imaginându-mă așa, am început să am un sentiment de... plictiseala, să-i zic. Ok, sunt enormă și țin Pământul în mână, pot să zbor prin Univers, printre planete, dar cam atat.... Știu ca pare ridicol si cel puțin amuzant, dar nu am pretenții că am vreo minte luminată, așa că, la nivelul meu de ințelegere, imaginea asta m-a ajutat. Nu aveam cum să-mi imaginez direct că sunt Universul! :) Ideea e că, atunci când ești TOT, banuiesc că nu ai cum să conștientizezi că ești. Îți trebuie o privire din afară, o interacțiune cu altceva, ca să conștientizezi că ești. Numai creând, din tine, devenind formă, devenind viață, poți experimenta trairi, existență. Emoțiile există dacă există cineva care să le experimenteze. Nu știu ce altceva se întâmplă pe alte planete, dar sunt sigură că toate lumile au fost create cu scopul experimentării a...tot. Lumi, dimensiuni, nu pot să mă bag în detalii pentru că nu fac față și nici nu e scopul meu de moment.
Din praf de stele suntem făcuți (toate substanțele din corpul nostru și a tot ceea ce a fost creat de Dumnezeu se întâlnesc și în compoziția stelelor), în praf de stele ne transformăm când am terminat de experimentat un anumit șir de experiențe (o viață). Apoi o luam de la capăt (asta e credința mea, dar nu contrazic pe nimeni care crede altfel). Noi nu suntem ÎN Univers (de aici ne pleacă toate durerile, din a crede că suntem ceva separat), ci noi SUNTEM Universul. Suntem, într-adevăr, copiii lui Dumnezeu, dar, mai mult decât atât, suntem chiar părticele din Dumnezeu care au uitat ce sunt, tocmai pentru a putea experimenta. Dar uitarea asta (maya – valul iluziei) implică suferință, care este și ea ceva ce merită experimentat. Dacă ne trezim și realizăm că totul este doar experiență, iar noi, de fapt, suntem tot una cu Universul, parte integrantă din El, inseparabili și eterni în esență, suferința nici nu mai este atât de grea, ci mai degrabă interesantă, caci o privim din afară, realizând că noi suntem mult mai mult decât corpul, mintea și emoțiile noastre. Nu, eu n-am reușit să ating nivelul ăsta de Zen...dar, din fericire, îl înțeleg și cred în el...deci, poate, într-o zi... :)
Când am priceput cum stă treaba cu experimentatul pe sine al Universului, „la pachet” a venit și conștientizarea că, dacă suntem o modalitate de „joacă” a Creatorului, dar și parte din El totodată, atunci e clar că tot ce se întâmplă e pus la punct în mod divin, totul are legătură cu totul și, în final, nu e decât spre binele nostru pentru că, bineînțeles, Cratorul nu își face rău Sie însuși. Dar îi place să se joace. Unii pot spune că e o joacă sadică (sau masochistă) cateodată, dar aici e vorba și de faptul că, tot din dorința de a experimenta cât mai mult, fiecare om dispune de „liberul arbitru”, adică de puterea de a alege (conștient sau inconștient). Și ce își face omul cu mâna lui... știți voi cum se cheamă.
Secretul e să nu prea folosim liberul arbitru asta, decât în acord cu „GPS-ul divin” al fiecăruia, sau intuiția, lumina-pilot interioară, sau cum vrei să-i spui. Dacă îi dai voie minții să controleze liberul arbitru, iese urât de obicei, pentru că mintea e o unealtă, doar. Lasă drujba, de exemplu, sau mixerul, sa facă ce vor le, fără să le controlezi tu, și o să vezi ce iese!
Filosofia holistă ne învață că suprema datorie a unui individ, față de el însuși și față de societate este să evolueze și să atingă starea de Unitate Holistică (Conștiința Cosmică). Dacă îmi e permis să-mi dau cu părerea (și îmi e, că doar e blogul meu și are un x în colț dreapta, sus), eu nu cred că e vorba de nici o „datorie”. Sunt convinsă că acolo ajungem toți până la urmă, că doar de acolo am venit. Și indivizii care par că nu vor și nu vor să „se ilumineze” au și ei un rol în acest moment, îi ajută pe alții să evolueze prin experiențele pe care le furnizează. În altă viață vor deveni ei cei iluminați. Hai să nu ne stresăm simțindu-ne nu îndeajuns de evoluați, sau, la polul opus, să ne crească Ego-ul ca un papanaș simțindu-ne „mai evoluați” decât alții, că tot acolo suntem toți, nu e vorba decât de modul în care „Universul se experimentează pe el însuși” în momentul de față. Să fim atenți și curioși, să stăm în Momentul Prezent și să nu luăm viața prea în serios, că de la seriozitate crește Ego-ul ca o buruiană. Și e păcat, când avem atâtea minuni în grădină, să lăsăm buruienile să le acopere!
Cu drag și cu dragoste,
Prietena ta,
Roxana
