In articolele mele de pe blog, de pana acuma, am mai povestit despre subiectul asta, dar, poftim, ce sa fac daca simt nevoia de completari :) Ma apuc si completez!
Cand esti pasionat de dezvoltare personala, in cautarea "adevarului" tau, care sa te elibereze de toata "prostia" si "adormirea" de care te tot dai cu capu (da, cam asta facem toti pana - si daca - ajungem sa ne "revenim", adica sa ne trezim), ai observat, probabil, ca cititul de carti "new age" devine cam ca un drog (cu efect de trezire insa, nu de adormire/anesteziere). Te ajuta, te invioreaza si te face sa intri in ZEN, dar nu prea dureaza. Citesti, devii "high on life" o zi - doua, apoi, daca nu iti mai iei "doza", cazi iar in "butoiul cu melancolie". Cateodata chiar daca continui sa citesti,
dar nu mai gasesti ceva care sa rezoneze cu interiorul tau in etapa in care te afli, tot asa patesti, te "dezumfli". Pana (si daca) ai bafta si binecuvantarea sa te trezesti complet (si atunci mai poti avea "recaderi", dar mult mai putin grave). Probabil te-ai intrebat daca esti normal. Si, daca esti cam ca mine, te-ai ofticat din cauza faptului ca starea ta de ZEN depinde de ceva. Ok, normal nu stiu sa iti spun daca esti ( nu mai am definitia cuvantului), dar sa stii ca treaba asta se intampla, in general, cam la toata lumea. Solutia, ca sa nu cazi si sa te pierzi la loc in "butoiul" mai sus mentionat este SA TE OBSERVI. Eu am invatat asta la un moment dat, dar atunci nu am facut legatura intre asta si pastrarea starii de "trezire" intre "dozele" de dezvoltare spirituala din carti. De fapt, asta e solutia pentru a-ti pastra starea de trezire in general, pana devine permanenta. Daca te observi pe tine, iti observi atasamentele (atasament e atunci cand te tii cu dintii de o anumita imagine a ta in lume, lucru, persoana etc.), rolurile pe care le joci, mastile si comportamentele, atunci iti devine clar ca, daca TE POTI observa, inseamna ca TU ESTI, de fapt, OBSERVATORUL asta, care e ZEN prin definitie. El sta si constata, atat. Daca tu "te vezi" cum te enervezi sau cum suferi, daca tu constientizezi ca faci astea, inseamna ca tu esti de fapt cel care observa. Nervosul si suparatul nu este cel care observa. Atunci realizezi cu mirare (si usurare) ca TU esti, in realitate, observatorul ala calm. Sau nu realizezi clar, dar cert e ca tu nu mai esti pierdut cu totul in starea aia. Tu esti in spatele ei, metaforic vorbind (nu ma injura, incerc si eu sa te fac sa intelegi ce am inteles si eu, nu sa te bag in ceata...). Nu te mai ia valul in asa hal incat starea de suparare sau de suferinta sa te ia pe sus, sa te orbeasca si sa te zapaceasca complet, sa te faca sa reactionezi aiurea sau cine stie ce nesabuinta sa faci. Devii "surfer". Calaresti valul. Plus ca ai si siguranta ca, si daca se rupe placa, si daca vine tornada, tu esti ok. O sa treaca totul, iar tu o sa ramai sa observi ca a trecut.
Deci, daca esti pasionat (sau putin obsedat) decartile/siteurile de dezvoltare spirituala si daca simti ca astea te "tezesc" doar pe moment, iti recomand cu caldura sa practici auto-observarea. Si sa intelegi ca Tu esti, de fapt, ala care observa. Poti sa-i spui "sufletul", "constiinta", whatever. Observatorul nu e in nici un pericol, pentru ca el nu participa la actiune niciodata. Nu e corp, nu e minte, nu e rol, nu e nimic palpabil, nu are cum sa pateasca nimic niciodata.
Recunosc ca mie imi era frica de anumite stari, pentru ca efectiv mi se facea rau fizic si cand ma suparam, dar si cand ma bucuram prea tare (stare de lesin, palpitatii, tremurici, plans), asa ca evitam sa ajung in starile astea cu orice chip! Ma "nesimteam", incercam sa nu ma gandesc, sa nu ma las deloc cuprinsa de sentimentul ala, de zicea lumea de mine ca-s rece ca stanca, desi tocmai contrariul era adevarat! Ei, de cand am prins spilul cu auto-observarea, pot sa imi dau voie sa simt orice stare, sa o traiesc si sa o "ard" (ca sa nu-mi mai stea in gat) ca pe un fitil, pana dispare, pana cand trece. Nu o mai ascund "sub covor", nu ma mai fac ca nu exista, pana incepe sa "puta" si sa ma otraveasca pe dinauntru. Acum pot sa traiesc starea, pentru ca nu ma mai pierd in ea. Ramane mereu o "bucatica" din mine care e ZEN . Care nu se mai pierde, orice ar fi. Care de fapt sunt EU. Si e tare misto sa poti sa simti cu toate simturile, fara sa-ti fie teama ca o iei razna. Normal, nu toata lumea e asa sensibila incat sa o ia razna de la asa ceva, dar, din nou, amintesc ca eu, aici, vorbesc despre "materialul" din dotare.
Asa ca, observati-va, ca o sa va prinda tare bine! A, si acuma la final ca sa va ramana in cap, regula de baza: OBSERVATI-VA FARA A VA JUDECA! DELOC! Lasati doar constiinta sa observe, nu mintea. Mintea nu se pricepe la asa ceva!
