Cand eram mica mica, printre alte deja-vu-uri si vise repetitive (cam fioroase), aveam o imagine care imi aparea ziua, nu in vis. Eu, vazandu-ma pe mine, ca o batrana cocosata, imbracata in negru, in baston, si ma cuprindea o stare de deznadejde, frica, singuratate... (e clar ca asta am trait intr-o viata anterioara, pt ca la 5-6 ani nu aveam cum sa stiu din alta parte cum e sa fii baba).
Acum, astept cu interes sa ajung la o varsta respectabila... asa...cam la 70 de ani... ma imaginez ca Mrs Fletcher or something...
Nu ma intelege gresit, nu am luat-o razna (si daca am luat-o, ce?) de am ajuns sa zic ca vreau sa imbatranesc. Ce vreau sa spun e ca am o mare admiratie pentru batranii care, datorita varstei, au ajuns la intelepciune, si deci au inteles ca daca nu acum e momentul sa faca ce vor, atunci cand? Eu am inteles asta, spre norocul meu, deja de la varsta asta (era si cazul, daca intr-o viata anterioara am fost o baba acra si trista), insa e mai complicat.
Lumea inca te judeca si se pune de-a curmezisul fericirii tale, cand esti inca tanar. Nu ca m-ar mai interesa pe mine ce crede lumea, e problema si dreptul lor sa ma considere oricum si sa spuna ce vor despre mine...dar ma incurca. Nu sunt adeptul luptelor de nici un fel, sunt adepta bucuratului de prezent, gasitului binelui in orice si admiratului vietii, simtitului, savuratului. Asa ca, daca sunt pusa in situatia de a "lupta" in vreun fel pentru pacea mea, pentru a face ce simt la un anumit moment dat...ma cam streseaza. Cand o sa fiu o babuta draguta si inofensiva (si pensionara), nu cred ca o sa mai incerce nimeni sa ma faca sa fac ca ei, o sa ma lase in pace si eventual o sa ma evite. Cu atat mai bine, ca zau, am atatea de facut, ca nici n-o sa-mi pese. Daca am companie pe aceeasi lungime de unda, cu atat mai bine, daca nu.. nu e bai, ca doar sunt prietena mea, nu?
Ma cam intristeaza cand vad persoane in varsta care, in loc sa priceapa care e treaba cu viata, si sa fie impacate cu faptul ca o sa se si termine o data, data care se apropie pe masura ce imbatranesti...ei se concentreaza tot pe ce nu e bine (pe ce nu considera ei ca e bine), se incapataneaza sa incerce sa faca lumea sa vada lucrurile ca ei, in loc sa-i accepte pe toti asa cum sunt si sa-i respecte pentru ce au bun, nu sa ii certe pentru ce au rau. Sa inteleaga ca fiecare are karma si drumul lui in viata si ca, si astia "tinerii si fara creier" tot batrani or sa ajunga la un moment dat si o sa se termine tot filmu' asta si pentru ei, asa ca...la ce bun atata agitatie si energie consumata aiurea? Normal, cand cineva iti cere un sfat, da-i-l (si accepta si idea ca poate nu-l va considera bun, e dreptul lui), dar altfel...lasa-l, ca mai bine invata omul din experienta proprie decat daca-l bati tu la cap. Sau daca nu te rabda gura sa taci, macar incearca o abordare mai deschisa si mai iubitoare, unde sa ii lasi omului de inteles ca ii respecti si lui opinia si esti acolo pentru el si daca se da cu capu de pragu de sus. Ma rog, asta e alta poveste...
Asa, si cum spuneam. Alte femei de varsta mea (36 de ani la momentul scriiturii) se considera (sau sunt considerate) cam "trecute". Desi moda in ultima vreme nu mai e sa te consideri batrana de la 30 de ani (sau de la 25), caci peste tot vezi femei frumoase si implinite trecute bine de 40 de ani, sau chiar de 50. Cum spunea si Pitbull intr-o melodie "40's are the new 30's". Adica, acum, la 40 de ani, e cum era inainte la 30. Unele nu vad asta. Unii nu vad asta nici ei. Mare pacat. Vorbeam cu sotul mai drevreme, ziceam ca, da fapt, cea mai mare parte din viata ti-o petreci ca fiind "matur", pentru ca, abia pe la 10 ani "faci ochi" , pe la 15 incepi sa intelegi ce e cu tine pe lumea asta, foarte vag...si apoi la 30 de ani lumea zice ca esti "trecut de prima tinerete". Deci ai "trait" 15 ani si gata, esti trecut? Apoi traiesti asa trecut inca vreo 40-50 de ani. Pai nu e o mare prostie sa te simti "trecut"?? Ca sa nu mai zic, ca asa cum te simti, asa ajungi sa arati! Mi se pare ca ar trebui sa fie data o lege ca oamenii sa aiba grija de ei, incat sa poata sa se bucure de sanatate si sa arate bine (nu ma refer la operatii estetice si alte prostii, ci bine, adica "sa crapi de sanatate" :))) cat mai mult. Pana la urma, corpul asta e un dar, e vehiculul nostru care ne poarta prin viata, si daca nu avem grija de el... mergem cu un vehicul hodorogit si deshelat o gramada de timp. Ca sa nu mai vorbesc de bietul suflet, care sta inchis in rabla aia. Ai grija de amandoua, ca tu cu tine o sa fii pana la sfarsitul zilelor, asa ca ai face bine sa te imprietenesti! A, si, ca mi-am amintit zicala asta: "Daca e musai, apoi cu placere!". E musai sa imbatranesti, deci de ce sa n-o faci cu placere, relaxare si gratie?
Plus ca... e o maaare minciuna, ca atunci cand "te faci mare" o sa fii muuult mai fericit, ca atunci nimeni n-o sa iti mai spuna ce sa faci, o sa scapi de scoala si de profi, o sa ai banii tai. O, mama...ce minciuna. Poate asa pare, dar in realitate mereu o sa fie unii care o sa incerce sa-ti spuna (sau sa-ti induca) ce sa faci (pana ajungi Mrs sau Mr Fletcher, daca ai noroc), o sa ai parte de multe lectii de la viata, mult mai dure si de la care nu o sa poti sa chiulesti, si cu banii .... o sa fie momente cand n-o sa ai, si o sa-ti fie dor de zilele cand aveai unde sa stai si ce sa papi, da nu aveai pentru toale... pt ca, mare fiind, o sa vezi cati din banutii tai merg numai pe casa si masa, pentru tine si pentru alti omuleti, iar de alte alea tot n-o sa ai. Sau o sa ai, dar n-o sa ai timp sa ii cheltuiesti. Sau o sa ai noroc sa ai pentru toate, si timp, dar cazurile sunt destul de rare si nu poti conta pe asa bafta. Mai bine sa fii pregatit :) Adica sa traiesti de cand "faci ochi" fiecare moment si fiecare etapa, ca toate au un rost si mai departe nu e comoara de la capatul Curcubeului.
Cand "te faci mare" ramai tot tu, pe dinauntru. Numai mintea se umple cu mult mai mult "gunoi" (si ceva lucruri bune, de asemenea), corpul se mai modifica... in rest nu e mare diferenta. Recomand celor care inca cred ca te transformi in zeu dupa 18 ani (si,clar, nu au inca 18 ani), sa citeasca cartea"Fata Fantoma" a lui Sophie Kinsella. E tare amuzanta si ideea e foarte buna.
Eu una, pe la 14 ani imi imaginam cum va fi in anul 2000, cand urma am 21 de ani. Ma vedeam maritata, matura, inteleapta, cu copii. A venit anu 2000 si maritata nu eram, matura si inteleapta nici atat, copii bine ca n-aveam inca, si colac peste pupaza eram tot aceeasi (cu mici modificari).
De aia tot se bate apa in piua ca e bine sa ramai copil pe dinauntru. Pai nu ca e bine, chiar cam ramai, numai ca ai 2 variante: sa ramai copil fericit sau copil acru. Partea buna e ca oricand te poti "repara" daca vrei. Nu daca zici ca vrei, ci daca chiar vrei.
Acuma, daca te gandesti la faptul ca pe masura ce imbatranesti, incepi sa nu mai arati bine, depinde ce intelegi prin "a arata bine". Eu zic ca, daca ai grija de tine in limitele bunului simt, de corp si de suflet, si de minte, ca si ea e a noastra, nu ai cum sa nu arati bine la orice varsta, ca frumusetea chiar vine din interior. Nu ai vazut babute de 100 de ani frumoase? Care, desi au riduri si par alb, ca doar asa e normal, radiaza frumusete? Pai de aia, ca ele au inteles cum sta treaba. Au dat afara negativismul din ele, au priceput ca numai de ele depinde sa le fie viata frumoasa, ca niciodata nu or sa fie fericite daca le pretind celorlalti "sa le faca fericite". Nu te poate face nimeni si nimic fericit/a daca tu, cand o sa primesti ceva bun, in loc sa te opresti sa apreciezi, iti muti inchiondorarea pe urmatorul "obiectiv", urmatorul individ care "te supara".
Am o prietena care spunea "mie imi plac liniile pe care le avem pe fata". Si asa est e, ridurile nu-s urate decat daca fata pe care apar e incruntata, inima neascultata si sufletul ferecat cu 7 lacate. Ridurile luminate din interior sunt frumoase!
