Trebuie să te avertizez, de la bun început, că articolul ăsta, în cazul în care nu ești chiar pregătit să fii 100% sincer (și prieten) cu tine însuți, o să-ți provoace indigestie.
OK, acum ca te-am avertizat... te intreb: ai simțit vreodată că ai oferit atât de mult altora, încât au început să profite de tine? Poate simți că cei care au inventat zicala „omul bun- rahat în drum” te cunoșteau bine?
Totuși, ai învățat și că „dar din dar se face raiul” și că un bun creștin e darnic. Dar, uneori, dacă ești foarte sincer cu tine însuți, recunoști că faptele tale bune au ca scop umflarea Ego-ului tău, sau, și mai rău, ești generos, dar aștepți ca oamenii pe care îi ajuți să îți întoarcă favorurile și te superi dacă ei nu fac asta, pentru ca generozitatea ta a fost din egoism de fapt, nu din pură plăcere și necondiționat. În cazul ăsta, oricât ai da, tot neîmplinit te simți. Este foarte ușor să spui DA și din obligație, necesitate sau pentru că
consideri că ești singura persoană care poate face respectiva treabă.
Un act generos fără „cap” nu e valoros
Totuși, dacă dai neținând cont de limitele tale, vei ajunge într-un punct unde vei simți frustrare si epuizare. Iar asta e foarte rău, pentru că nu vei mai putea să ajuți pe nimeni, dacă se va ivi o urgență, de exemplu. Știi exemplul cu masca de oxigen? În avion, ești sfătuit de către stewardese ca, în caz de urgență, să îți pui întâi tu masca de oxigen si apoi pe cele ale copiilor, pentru că, dacă tu leșini, nu va mai avea cine să îi ajute nici pe ei. Ăsta e un caz extrem, dar e bun ca să ne trezească un pic.
Aici mulți dintre noi pot sa aiba o problemă între a alge între instinctul de conservare și altruism extrem. Calea de mijloc e cea mai bună, întotdeauna, combinată cu atenție și prezență (mindfulness, cum spun americanii).
Ca să poți să fii generos cu timpul și resursele tale, e musai să stabilești limite sănătoase pentru tine.
Recunosc că eu, personal, am avut (și încă se mai întâmplă să am) o problemă cu gestionarea timpului, care, după cum știi, este cea mai prețioasă (și irecuperabilă) resursă de care dispunem. Îmi era foarte greu să nu fiu generoasă cu timpul meu, însă apoi mă simțeam frustrată pentru că nu am reușit să fac ce îmi propusesem (treburi pentru sufletul meu sau treburi stresante), și, bineînteles, prea obosită ca să mai fac ceva.
Dai pentru a da, sau dai pentru a primi?
Toate zicalele astea care spun că e bine să dai au și ele dreptatea lor, căci, într-adevăr, dacă dai, îți dă și Dumnezeu, dar cu o condiție: să nu dai cu fix scopul ăsta – ca să primești de la Dumnezeu (sau de la cei cărora le-ai dat). Dacă dai, fă-o cu plăcere SINCERĂ. Am scris cu litere mari ca să-ți sară în ochi și să pricepi că trebuie să fii sincer cu tine însuți și să recunoști dacă plăcerea e sinceră au ba. Plăcerea e sinceră numai atunci când ai și când poți, bineînțeles. Chiar dacă ai puțin și chiar dacă ești obosit, dacă încă ai plăcere SINCERĂ să o faci, e bine, înseamnă că nu ai atins limita.
Dacă dai cu scopul de a primi, asta nu are nimic de a face cu generozitatea. Îmi pare rău să te dezamăgesc J Da de unde, îmi pare de fapt foarte bine!! Hi hi! Pentru ca așa nu faci un bine, faci o tranzacție! Nu e nimic rău într-o tranzacție, decât dacă e ambalată mincinos (si de obicei neobservat nici măcar de tine) în facere de bine.
Dacă nu vrei să ajungi să te simți cârpă de șters pe jos, trebuie să recunoști diferența între a da pentru a primi și a da pentru a da.
Nimanui nu-i place genul Martir
Cu toții cunoaștem persoane care mereu se oferă să facă câte ceva pentru alții, să le facă cumpărăturile, să le spele vasele, să aiba grijă de copii, să le dea bani împrumut. Totuși, când fac ce fac, atitudinea lor e ceva de genul „of, ce să fac, am făcut eu, că altfel nu ar fi făcut nimeni... nu știu totuși de ce fac toate astea, pentru că sigur nu o să primesc nimic în schimb...nici măcar recunoștință!”. Genul MARTIR!! (bunica mea era genul ăsta, Dzeu s-o odihnească!). Atunci când dai ca să primești, nu o să experimetezi (în cele mai multe cazuri) decât victimizare, și probabil te vei simți ca o cârpă de șters pe jos.
Nu e nici un merit în a face pe martirul și a face ceva pentru alții din alte motive decât cel autentic de plăcere A TA de a oferi. Doar Ego-ul vede asta ca pe un merit. Nu și sufletul tău. Și asta se resimte exact în forma a ceea ce am scris în titlu. Te vei simți, mai devreme sau mai târziu, ca un preș. Ca o cârpă de ștes pe jos. Pentru că te trădezi pe tine.
Ego-ul te păcălește la nivel mental și poate și emoțional, dar nu și la nivel mai adânc, de sentimente – la nivel sufletesc.
Poate tu vei gândi: „sigur că sunt îndreptățit/ă să sufăr, pentru că eu mă jertfesc, iar ei nu îmi acordă respectul și recunoștința pe care o merit”. Deja greșești din start. În primul rând, pentru că TU ești numai și numai responsabilitatea TA. Daca TU nu ai grijă de tine și de inima și sufletul tău, cum poți să pretinzi de la alții să aibă ei? În al doilea rând, greșești pentru că te trădezi de la bun început, făcând ceva fără să-ți asculți sufletul. Pentru ASTA, într-adevăr, vine „pedeapsa”. De fapt, e numai Legea Atracției. Îți faci rău, primești suferință.
Atenție la dependențe și la atașamentele de roluri!
Aici mai poate interveni și dependența de „suferință din cauza lipsei de recunoștință a altora”. Da, e atașamentul de rolul de victimă. Unii oameni își clădesc o întreagă identitate din asta. Și dacă încerci să le explici că ăsta e doar un rol pe care îl joacă (care nu are, de fapt, nici o legătură cu ceea ce SUNT ei, de fapt), te combat, te ignoră, rezistă din toate puterile. E nevoie de o doză mare de sinceritate cu tine însuți și de inteligență emoțională, ca să ieși din așa ceva. E greu. Nu te lasă Ego-ul, pentru că ar rămâne cu burta goală. Asta e hrana lui, identitățile false și atașamentul de ele.
Oferă pentru bucuria de a oferi
De cealaltă parte a poveștii, datul pentru A DA este cu totul și cu totul diferit. Dai pur și simplu pentru bucuria TA. Egoistic? Nici vorba, ci AUTENTIC, magic! Vrei sa oferi timpul, dragostea, resursele tale fără să ai nici o așteptare, fără să vrei nimic în schimb. Asta e un dar adevărat, când dai numai din dorința de a te conecta cu altă ființă umană. Nu este un împrumut, nu este un târg, nu este o tranzacție, e pur și simplu un DAR.
Poți, într-adevăr, să fii foarte generos cu timpul și resursele tale și în același timp, să stabilești limite și să spui NU câteodată. Cum?
Spune DA numai la lucrurile pe care SIMȚI că vrei și POȚI să le faci cu bucurie.
Nu spune DA pentru că vrei ceva în schimb, fie aia recunoștință, apreciere sau pupături în fund. Știu că e greu sa spui DA numai atunci când simți cu adevărat că vrei să ajuți pe cineva, pentru ca Ego-ul e în ceafa ta și are mereu grijă să te facă să te simți vinovat de ceva (ca i-ai șifona lui imaginea dacă ai merge doar pe ce spune sufletul!), dar gândește-te că în felul ăsta le faci și celorlalți un bine. Pentru că, decât să faci ceva cu o energie joasă, fără a aduce valoare adevarată și fără a îți pune tot sufletul și puterile în ceea ce dai, mai bine lași pe altcineva să facă treaba mai bine! Sau lași pe mai târziu, când/dacă o să fii mai dispus și mai capabil să faci tu treaba. Ca să nu mai vorbesc că există oameni (ca drăcoaica de mine) care, decât să primească ceva care simt că nu vine din suflet, ci cu o notă de plată camuflată, preferă sincer să se lipsească de respectivul serviciu (sau să-l caute în altă parte), oricât de mare ar fi nevoia. Sau măcar undeva unde nota de plată e clară și sinceră, nu ascunsă sub masca bunului samaritean!
Dacă faci ceva, ori o faci cu pasiune și plăcere, ori nu o face deloc! (e clar că nu va fii posibil în 100% din situații, dar este posibil în mult mai multe situații decât crezi!!)
Sinceritate versus egoism
Daca cineva te intreabă dacă poți să îi plimbi câinele, de exemplu, iar tu iubești animaluțul, dar nu ai timp azi, și faptul că ai scoate cățelul afară te-ar face să devii presat si stresat, spune-i asta! Se cheama sinceritate, nu lipsă de generozitate. Dacă ai face treaba, ai face-o cu resentimente și fără placere pentru că, pur și simplu, nu ai disponibilitatea necesară în resepctivul moment, deci nici placere nu ai cum sa ai. Capisci??
Atenție la șiretenia Ego-ului!
Dacă dai și faci lucruri pentru alții din pură plăcere de a dărui, plăcere care îți hrănește Sufletul, nu Ego-ul, să știi totuși că Ego-ul nu se lasă. Vede ce faci, se oftică, și încearcă să te convingă că acum, dacă tu ai făcut bine altora din pură plăcere, ai devenit superior, mai ales dacă nu aștepți nimic de la ei. Tu ești eroul, salvatorul, altruist și dezinteresat, o minune de om, de-a dreptul un sfânt pe pământ! Da de unde! Nu ești deloc așa ceva! Nu ești cu nimic mai bun sau mai măreț decât ceilalți. Ai avut norocul să poți, ai avut inteligența emoțională și atenția trează, ți-ai urmat impulsul pentru că te-au ajutat și condițiile, și ai făcut treaba. Singurul atu al tău este că ai știut să-ți urmezi inima. Dar și ceilalți au câte o inimă. Care și ea îi îndeamnă să facă lucruri bune. Doar că nu tot omul e destul de „treaz” ca să o audă, ca să știe să o asculte. Deci tu ești doar oleacă mai treaz (în situația asta). Și pentru asta ai primit răsplata, plăcerea și sentimentul de împlinire sinceră pe care îl ai acum. În rest, nici o scofală. Spune-i Ego-ului să pună la loc botul pe labe.
Iar în cazul opus, în care ți-a fost cerut ajutorul dar ai refuzat pentru că, din diverse motive, nu ai fi putut face treaba din toată inima și numai pentru plăcerea ta de a da/ajuta, atenție! Iara vine Ego-ul, fericit că te poate stresa. Te face să te simți prost, ego-ist (normal, că doar ăsta e prerogativul lui). Îți spune că, dacă te strofocai nițel, puteai să ajuți omul, dar ești un puturos egocentric, care te gândești doar la tine. Speră ca data viitoare să treci peste vocea sufletului și să faci mai mult decât îți stă în putere, ca apoi să poată să te facă să te simți frustrat. Să te trezești cu sentimentul ăla de tristețe în stomac, caracteristic situațiilor în care îți trădezi sufletul (care apare și atunci când ai fi putut si ai simțit să faci ceva, dar te-ai abținut tot din motive diferite de dorința sufletului tău). Și iară se ajunge, matematic, la modelul de mai sus. Trădarea sufletului vine la pachet cu suferință, frustrare. Care duce la așteptări de la ceilalți, pentru că, dacă tu nu ai grijă de tine, încerci să o pretinzi de la ceilalți.
Ce faci dacă nu se poate și pace!
Știu că sunt cazuri și cazuri, nu mereu se poate aplica treaba cu ascultatul sufletului 100%, că doar trăim în lumea asta plină de surprize și de situații din care avem de învățat, ca să evoluăm. Dacă ar fi totul după un singur tipar, ne-am plictisi și n-am mai avea cum să evoluăm spiritual. Nu trebuie să ne speriem, totuși, pentru că există o soluție. Soluția e OBSERVAREA. Autoobservarea. Atâta vreme cât, chiar dacă ești pus, din diverse motive, în situația de a nu putea (sau de a nu dori – daca ai ceva de câștigat, de exemplu) să refuzi a oferi sau a face ceva pentru alții chiar atunci când simți că nu ai 100% disponibilitate sufletească, observă-te! Vezi ce motive ai pentru a face lucrul respectiv, acceptă-le, nu te judeca. Observă dacă hrănești vreun rol sau vreun atașament. Observă dacă ai așteptări. Recunoaște adevărul față de tine. Asta e de ajuns, pentru că nu mai lași Ego-ul să te conducă, îi spui frumos „ok, de data asta am făcut așa, dar nu te bucura, că nu obții nimic de la mine”. Și gata. Vezi-ți de viața ta în continuare, nu face mare scofală din asta.
Aș vrea sa aud și de la tine, acum. E vreun aspect în viața ta unde simți că dai prea mult? Crezi că ți-ar folosi dacă ai asculta mai mult de vocea sufletului? Te temi de ceva, dacă refuzi? Ți-e greu să spui NU?
Lasă-mi un comentariu!
Sper că articolul meu îți va fi de folos.
Pupicei prietenoși,
Roxana
