Vorba asta parea un adevarat paradox. Mai ales pentru o capoasa ca mine, care, din frageda pruncie, cand cineva imi spunea sa fac ceva, faceam exact opusul. Nu ca n-as fi vrut sa fac lucrul ala de la bun inceput, doar ca aveam un "drac" in mine, care ma facea sa nu suport sa fac ce zice altu. De exemplu,
ma apucam de invatat, pentru ca, sincer, chiar imi placea sa imi fac temele si sa invat (in scoala primara!), dar, daca o punea Aghiuta pe biata Mama-Mare sa intre in camera mea si sa scoata "porumbelul" : "Invata, fata, ca sa n-o faci de rusine pe maica-ta", gata...se termina totul. Aruncam cat colo cartile si ma apucam de orice altceva, doar ca sa NU fac ce mi s-a spus. Chiar impotriva vointei mele, ca doar Ego-ul era mai mare si imi zicea "da' ce, daca nu inveti nu ai nici o valoare? cum adica sa o fac de rusine pe mama? Da ce, daca iau un 4 nu-s tot copilu ei?" - in subconstient, bineinteles ca nu intelegeam nici eu de ce luam asa foc, dar faceam ce simteam pe moment.
Asa ca, atunci cand am auzit prima data vorba "Daca e musai, atunci, cu placere" , am ras, si m-am gandit ca e pentru oameni supusi si "fara personalitate". Nicidecum ca mine! Eu ma mandream cu faptul ca eu nu fac ce zic altii, eu fac ce vreau eu. Doamne ajuta ca mi-am revenit, ca multe praguri de sus am mai luat in freza din cauza ca gandeam asa.
Incet incet am ajuns sa inteleg ce vrea inteleptu' sa spuna cu vorba asta.
Prima etapa a fost ca am inteles ca, daca tot trebuie sa faci ceva (pentru ca de unele lucruri nu prea ai cum sa scapi)...apoi sa incerci sa faci sa-ti placa, sa gasesti partea buna/amuzanta/interesanta din orice. Am mai inteles si ca, unele lucruri, daca nu le privim din perspectiva "e musai, deci e o obligatie, deci e vorba de o constrangere", ci le privesti pur si simplu ca pe niste lucruri neutre ce sunt, investite cu puteri asupritoare de catre mintea oamenilor (precum Mama Mare), atunci o sa vezi ca unele din ele chiar nu te-ar deranja deloc!
Urmatoarea etapa a fost sa pricep ca orice "rau" e spre bine.
Apoi am inteles, intr-un final, ca daca viata te pune in fata a ceva de care chiar nu ai cum sa scapi, e ca sa inveti o lectie. Si ca trebuie sa accepti prezentul (am zis sa accepti, nu sa te complaci, da?!). O data ce accepti si nu te mai lupti impotriva situatiei/persoanei/etc., poti sa iti folosesti energia si mintea la ceva mai bun. Cum ar fi, gasirea unei solutii. Probabil ca o sa fie oameni care o sa incerce sa te "duca in ispita" si sa te faca sa te simti putin nebun daca nu faci crize de nervi, daca nu injuri si daca nu te certi. O sa zica "nu se poate sa fii calm decat daca iti place situatia". Nimic mai neadevarat. Vai de capu' lor daca cred asa, dar e dreptul lor sa creada ce vor si nu e problema ta.
Toate 3 etapele sunt adevarate, si cam intelepciunea asta e rezumata in zicala. Nu se refera la situatia cand poti sa alegi ce sa faci, totusi, ci la situatia cand nu ai incotro. Pentru ca atunci cand nu iti convine ceva ai 3 solutii: 1. sa schimbi situatia 2. sa o accepti (nu sa-ti placa, sa fim intelesi, ci sa accepti ca asta este) si din perspectiva acceptarii respectivului prezent, sa incerci sa vezi o o iesire, si mai ales sa vezi ce poti sa inveti de acolo! 3. Sa fugi de ea - dar in cazul asta, iti spun din proprie experienta, ca situatia o sa revina, sub alta forma. (Ati auzit de zicala: "Inteleptul schimba ce nu poate accepta si accepta ce nu poate schimba")
Deci vorba din titulu nu are nimic de a face cu a fi supus si fara personalitate. Inseamna ca esti destul de evoluat ca sa stii sa traiesti, sa fii "in the flow", sau cum au spus oameni intelepti, "sa nu innoti, sa plutesti". Sa fii in armonie cu viata, nu in lupta cu ea, pentru ca ea are numai lucruri utile sa te invete, daca esti gata sa le primesti.
Sa fiti sanatosi si la suflet luminosi :)
Roxana
