Pentru că tot îl vorbesc eu de rău pe Dl. Ego în articolele mele, am găsit de cuviință să vă explic diferența dintre dânsul și respectul de sine, pentru că unele persoane pot face o confuzie.
Ce este Ego-ul?
Poate spui: „ok, dar am și eu mândria mea, respectul meu de sine” și confunzi asta cu Ego-ul. Ego-ul e, pur și simplu, o identitate (a noastră) falsă. E suma a tot ceea ce credem noi despre personalitatea, aspectul, talentele și abilitățile noastre. Nu prea are legătură cu adevărul, de obicei, e doar o construcție mentală bazată pe tot ceea ce am preluat de la alții pe parcursul vieții (sau poate chiar înainte!). Ego-ul (sau sinele) este o parte activă și dinamică a personalității noastre, care joacă un rol imens în crearea de probleme emoționale în viața noastră. Asta e plăcerea lui cea mai mare.
Ce mănâncă Ego-ul?
El se hrănește (și se îngrașă și creeeeește) cu gândurile pe care le avem, care ne construiesc imaginea de sine, cum ar fi:
- Nu sunt bun/ă la matematică
- Sunt frumoasă/urâtă
- Nu mă place nimeni
- Sunt mai bună decât tine etc.
De obicei, începem să ne construim imaginea de sine din copilărie, și de cele mai multe ori cu imagini negative (când ne ceartă profesorii sau părinții, câd râd de noi ceilalți copii la locul de joacă etc.) Pentru că imaginea asta se construiește în copilărie, nu prea mai are mare legătură cu realitatea, când ajungem adulți. Dar, acum, este greu să ne dăm seama de felul cum acționează Ego-ul (împotriva adevăratei noastre ființe) pentru că deja ne-am identificat cu el. Habar nu avem ce suntem noi fără toate definițiile și etichetele pe care ni le-am lipit (noi sau alții) și pe care ni le-am asumat. Și pentru care ne-am certa cu oricine pentru a le apăra.
Cum lucrează Ego-ul
O modalitate mai la îndemână de a ne da seama de momentele când Ego-ul își bagă coada este prin observarea „dârei” de emoții pe care o lasă: supărare pe cineva drag, nevoia de a avea dreptate, nesiguranță în anumite situații, gelozie inexplicabilă, nevoia de a impresiona pe cineva etc. Emoțiile astea sunt provocate de falsele credințe din care e format Ego-ul. Ce e mai urât și mai parșiv la el, însă, este că, după ce că generează emoțiile astea care ne fac să suferim, mai dă și vina pe noi și zice că totul e din cauza noastră. Sau ne face să ne simțim victima altora. Ne face să reacționăm urât pentru că suntem supărați din cauza ideilor din capul nostru, apoi ne face să ne simțim prost că am reacționat așa. Dacă suntem prezenți și conștienți (asta îl deranjează cel mai rău pe Ego) ne dăm seama ca tot ce se întâmpă doar este, pur și simplu. Cum o vede fiecare (pe întâmplare), depinde numai de ideile și convingerile/experiențele lui anterioare. Și realizăm ce prostie este să reacționăm pe baza emoțiilor de moment.
Rădăcina tuturor relelor
Vezi cât de al dracu’ e Ego ăsta (de fapt el ESTE drac, că de la el pornește tot răul din lume). Te face de cap, când așa, când așa, orice faci, nu e bine, pentru că numai așa are control asupra ta. Zăpăcindu-te și obosindu-te. Vocea reala a sufletului, a inimii, nu va fi niciodată contradictorie. Ea te va duce doar într-o singură direcție, aceea care e cea mai bună pentru tine și care nu îți provoacă suferință. Poate câteodată vei da de ceva durere (durerea nu e același lucru cu suferința), pentru ca Ego-ul doare ca o bubă atunci când se sparge, dar niciodata nu vei suferi.
Numai egoiștii au ego?
De obicei, ne e mai ușor să identificăm Ego-ul prin termenul de „egoism”, sau „egoist”, adică o persoană care se crede superioară altora și care vrea totul pentru el/ea. Dar, pe cât de ciudat pare, Ego-ul e ascuns și în cei care par altruiști până la Dumnezeu, și în cei care se victimizează, și în cei care se cred niște ratați. De obicei, cine se crede bun de nimic și slab încearcă să mascheze asta printr-o imagine de siguranță de sine dusă la extrem, de duritate și de nepăsare. Vedeți cum lucrează Ego ăsta? Face ce vrea din noi, dacă nu suntem destul de treji și de prezenți.
Ce este respectul de sine?
Pe de altă parte, respectul de sine este cu totul altă poveste. Este ceva care aduce pace, nu suferință și nesiguranță. Este încrederea relaxată în natura noastră, în abilitățile și calitățile noastre, fără ca asta să ni se urce la cap și să aibă vreun impact negativ în relațiile noastre cu ceilalți (să ne simțim superiori sau inferiori lor).
Smerenia, de exemplu. Prin ochii Ego-ului altora, va fi percepută ca timiditate sau nesiguranță, însă o persoană cu adevărat smerită este complet prezentă și trăiește în pace cu ea și cu lumea. (Cuvantul ăsta, smerenie, m-a enervat multă vreme, pentru ca nu ii pricepeam sensul decât din ce auzeam de la ora de Religie, adica basma în cap si pupatu mâinii Popii! Ma revolta.) Încrederea fără aroganță, smerenia fără nesiguranță, acestea sunt trăsături de personalitate neafectate de mizeria Ego-ului.
Laurence Mitchell, specialist în medicina orientală netradițională, sugerează să avem o abordare umoristică față de noi înșine și să ne iubim Ego-ul. Păi cum să nu-ți fie drag de el, dacă-ți oferă mereu motive de râs, atunci când îl observi cum încearcă, cu multă seriozitate (că doar asta e caracteristica lui principală, pe care vrea să ți-o impună) să preia controlul asupra ta.
Caracatița
Deoarece Ego-ul are multe aspecte, este ca o caracatiță cu multe tentacule pe capul nostru, nu se poate să scapi de el dintr-o dată. Tai din tantacule pe măsură ce le descoperi, dar rămân altele. Fiecare ventuză pe tantaculă reprezintă un gând. Fiecare tentaculă reprezintă o convingere a ta. Mai întâi trebuie să dezlipești ventuzele, adică să nu mai dai crezare gândurilor, doar să le observi fără să te lași dus de ele. Apoi trebuie să desfaci tentaculele de pe tine, renunțînd la falsele convingeri, prin a nu te mai identifica cu ele. Apoi îi poți da un șut la întreaga caracatiță a Ego-ului si te poți separa de ea.
Dar, pentru că a durat ani și ani să se lipească de noi și să ne sufoce adevărata ființă în așa hal, nu te aștepta să poți scăpa de el prea ușor. Se mai întâmplă câteodată, dacă e... dinamitat. Dar atunci vei avea și tu nevoie de reparații, n-ai cum să scapi întreg (ex.: în cazul unei tragedii, al unui eveniment traumatizant). Presupun că preferi varianta mai ușoară, dar care durează mai mult, așa că înarmează-te cu RĂBDARE. Crede-mă, merită fiecare secundă de efort. Lucrezi la scoaterea la lumină a propriei liniști sufletești și a bucuriei adevărate de a trăi!
Spor la treabă!
Pupicei prietenești,
Roxana
